Urmează o postate lungă de rant

În februarie 2024, soțul meu de 5 ani, pleca de acasă, noaptea, cu bagaj cu tot, lăsându-mă cu fiica noastră de 1an și jumătate să mă întreb ce și cum am greșit în căsnicie.

Pentru context, împreună din 2012, căsătoriți in 2019, ni s-a născut fiica in 2022.

Relația noastră a fost una frumoasă, am crescut împreună, am trecut de la adolescență la maturitate unul lângă celalalt. Prin prisma job urilor ne-am alergat prin țară câțiva ani, iar în 2020 ne-am așezat împreună într-un oraș de provincie, unde trebuia să ne întemeiem familia. Însă acest moment a constituit începutul sfârșitului. Mutarea, pentru el a fost grea, acomodarea și mai dificilă, ajungând să îmi reproșeze că toată nefericirea lui are la bază mutarea, care a fost avantajoasă doar pentru mine.

În 2021 am rămas însărcinată, însă ultimele luni de sarcină și primele 4 luni ale copilului le-am trăit de una singură, el plecând o perioadă cu serviciul, plecare agreată de comun acord.

Când s-a întors însă, nimic nu mai era la fel, nimic nu mai mergea. A revenit într-o casă cu un copil de 4 luni, ratase tot ce a însemnat nașterea (eu la un pas de moarte cu 3l de sânge transfuzati), o soție cu depresie post partum, pe tratament cu antidepresive și lipsită de somn și de chef de viață...

De aici a fost multă tensiune, au fost certuri și o stare greu de suportat pentru amandoi, situație ce a culminat cu momentul în care i-am cerut să plece că ne sufocam reciproc. Devenise un mediu ostil amândurora și nu am știut cum să gestionez totul.

A plecat în februarie, în mai am depus actele la notar și în iunie eram divorțați.

Fast forward până azi, când am aflat despre iubita fostului meu soț, cu care e împreună de aproape 1 an. Și m-a dat peste cap. S-a dus tot ce am reușit să construiesc pe latura de echilibru interior, de la plecarea lui.

Și cum matematica nu minte, azi mi-am dat seama că toate certurile și toată drama din familia noastră avea la bază nu incapacitatea mea de a fi o soție bună, ci o altă femeie.

Mi-e lene să-mi fac curat in apartament, mi-e lene să mă spăl pe față, pe dinți și pe corp de multe ori.

Curăț doar când mă aștept să vină cineva la mine.

Am evitat să aduc o femeie la mine (mai avea puțin și se băga cu forța) pentru că încă aveam urme de frână pe vasul de toaletă. Vechi de câteva zile. E singurul lucru(anticipația că vine o femeie la mine; n-a venit niciodată) care mă mai "împinge" să fac ceva.

În rest, stau în pat și visez la cai verzi pe pereți. Dansez singur cu căștile în urechi, nici nu vreau să audă vecinii ce muzică ascult.

Nu mă pot concentra mai mult de 15 minute pe ceva. Am un stil superficial , grăbit , și haotic. Depun efort intelectual enorm să fac lucruri simple. Cumva am reușit să fac o pasă bună la locul actual de muncă și e bine.

Viiitorul mă pune enorm pe gânduri. Profesional nu mă simt împlinit și nici nu știu de unde să mă apuc să mă dezvolt mai mult.

Apartamentul meu e extrem de dezordonat, și descopăr chestii de igienă și de curățenie. Cum ar fi că trebuie să cureți și în spatele vasului de toaletă.

Viața mea este extrem de plictisitoare. Trebuie să mint și să inventez tot felul de povești ca să pot justifica faptul că am făcut și eu ceva și că n-am stat aiurea in pat sau prin casă rotindu-mă.

Anumite femei mă intreabă de toate, caută să mă cunoască. Trebuie să țin minte mereu aceleași minciuni și cumva să le leg între ele. Cum pot să-i spun că nu am stat cu niciuna până la 31 (acum fac 32 curând ) ani? Cum justific?

Alții se așteaptă să fi călătorit peste tot prin occident sau să fi consumat nu știu ce băuturi sau țigări fine. Cum să le spun că am stat sa strâng bani să-mi achit o proprietate fără sa fac nimic "pentru mine". Sau că mi-e lene să pun 2 ouă ochiuri și că banii se duc pe takeaway.

Zilele trec și vremea frumoasă la fel. Eu stau în casă. De-abia acum 1-2 ani am învățat să aerisesc dimineața când mă trezesc și nici asta nu fac de fiecare dată.

Nu știu să fac fundă la șireturi, de multe ori mi-e lene să le curăț.

Lumea mă mai cheamă pe afară. Mie pur și simplu câteodată mi-e lene, literalmente lene să sun sau să dau mesaje.

Râsul ăla pe care-l am (când mai vorbesc cu câte una) e necontrolat și nervos. Ține de lipsa de experiență. Atât cu femeile cât mai ales de viață.

Nu mai are rost să mă gândesc în trecut, cumva aș încerca să privesc înspre viitor. Poate mai pot repara ceva.

Când mă vedeți pe stradă și vă zâmbesc , îmbrăcat mai de doamne ajută să știți că e doar o mască. În spatele ei este un om trist, leneș și imatur dar conștient. Nu știu de unde să mă apuc; poate schimbatul capacului de toaleta , ruginit de la atâta urină necurățată (nu mi-a dat prin cap că ar putea rugini balamalele)

Paradoxal, la mine femeia m-ar motiva să mă gospodăresc. E singurul meu impuls să mă îmbunătățesc. Dar e cam tarziu. La 22 aș mai fi avut scuze pentru lipsa unor competențe de bază, dar la 32 nu.

Așa alterează viața unui copil un cuplu cu mamâ ultra paranoică și protectivă și tată slab de înger.

Am crezut că soluția sunt pastilele de cap. Eu însumi m-am cerut pe ele la 21. Am crezut că așa se rezolvă lenea și motivația. Am greșit și plătesc crunt. Mult mai leneș și mai murdar eram chiar și pe Zoloft. Singur în apartament nespălat cu săptămânile (lucrând remote).

Au trecut 6 luni de când nu le mai iau. Mi s-a pus oglinda în față. Mi-am dat seama cum sunt eu cu adevărat. Nu știu pe ce cale să apuc. Dacă mai merită să continui să trăiesc sau să mă duc. Nu știu cum aș putea să recuperez , începând cu chestii pe care și copiii de 7 ani știu să le facă sau cu care s-au confruntat. Dar de care eu am fost "protejat".

Bună tuturor,
Am observat recent în discuțiile de aici o tendință de a atribui valoare morală independenței financiare, în timp ce alte alegeri personale primesc cu totul alta abordare. Aș vrea să vă împărtășesc câteva reflecții și să aflu și părerea voastră.

Situația 1:
Cineva se confruntă cu dependența de droguri, dar primește susținere:
Comentariile tind să fie înțelegătoare: „Viața ta, alegerile tale! Reducerea riscurilor salvează vieți!”. Mulți recunosc factori sistemici (lipsa accesului la sănătate mintală, traume) și evită judecăți morale.

Situația 2:
Cineva depinde de sprijinul familiei într-o perioadă financiar dificilă:
Reacțiile sunt adesea dure: „Maturizează-te și asumă-ți responsabilitățile! Ăsta e motivul pentru care tinerii sunt entitled!”. Dependența este tratată ca o „lipsă de caracter”, chiar dacă este temporară.

Observații:

• În ambele cazuri vorbim de dificultăți personale, dar dependența financiară este stigmatizată disproporționat.
• Există o ironie în a susține autonomia în unele contexte (ex: alegeri legate de corp) și a o nega în altele (ex: supraviețuire socio-economică).
• Oare această diferență reflectă prejudecăți culturale care asociază bogăția cu virtutea, chiar și când circumstanțele (sănătate, piețe de muncă, resurse familiale) sunt inegale?

Întrebări pentru discuție:

1. De ce credeți că luptele financiare sunt percepute ca „lene” sau „egoism”, în timp ce alte probleme primesc empatie?
2. Cum influențează valorile noastre (ex: individualismul, etica muncii) aceste duble standarde?
3. Putem susține responsabilitatea personală fără a ignora factorii sistemici care limitează alegerile oamenilor?

Discuția este deschisă—sunt sincer curios ce părere aveți!

(Intreb aici pentru ca, desi exista /r/RoAlergare, nu are decat 26 de oameni momentan.)

Basically what the title says. Eu alerg de obicei dupa ora 21-22 - iar la ora respectiva e aproape bezna in parc (cu mici exceptii). Am tot vazut alti "colegi de suferinta" pe acolo si eram curios daca va numarati si voi printre ei.

Daca da, what drives you, what do you like about it?

Pt mine motivul principal e linistea, senzatia aia ca sunt doar eu cu parcul. Asta, si faptul ca I can't be bothered sa ma trezesc de la 6 ca sa alerg dimineata.

Buna seara. La momentul actual lucrez intr un call center, nu ma pot plange neaparat de salariu, care este in jur de 5000 Ron lunar. Cu toate astea, te saturi sa auzi americanii ca se plang 24/7, obosesti mental si parca te gandesti ca vrei mai mult de la viata. Micromanagementul e oribil si TLi te freaca la cap non stop Vreau un alt job, sunt pe cale sa termin o facultate in Comunicare, dar nu vreau sa profesez in media. Vreau recomandari de job uri cu salarii asemanatoare la inceput de drum, poate experienta voastra pe piata muncii. Voi ce lucrati, cum ati intrat in domeniu? Ceva care nu necesita facultate in domeniu, ex avocat, medic, etc

Cum zice si intrebarea, stiti cluburi de sah in care poti sa joci cu oameni?

Nu ma refer la cluburi platite de training si etc... ci efectiv baruri si localuri unde oamenii se aduna sa joace sah.

Mi s-a furat telefonul aseara si sunt curios daca cineva, care a mai fost in aceasta situatie, a reusit sa si-l recupereze? Cum ati reusit?

De asemenea, daca aveti sfaturi de cum as putea sa-l recuperez, spuneti-mi va rog.

Mentionez ca e un iPhone 13 pro max. Din pacate, am activat modul Lost dupa vreo 8 ore de la furt. Momentan apare offline telefonul.

Aș vrea să-i duc pe părinții mei acolo o săptămână dar pare cam plictisitoare zona și nici plaje nu prea sunt. Am văzut că e Halkidiki aproape și ar fi ușor de ajuns cu autobuzul prin diversele orășele. Să aleg Salonic sau Halkidiki? Sau altceva tot așa ușor de ajuns de la aeroportul din Salonic.

Numai mie mi-a apărut doar episodul 4 în loc de 5 azi? Și până acum a fost la fel, în fiecare sâmbătă a apărut cu un episod în urmă.

Am și eu o curiozitate. Oriunde as merge la coafor/tuns pare ca toate femeile trag de par in ultimul hal: ba piaptănă din vârful capului cu parul ud, ba încurcă peria in par și trag în ultimul hal. Toate pățiți la fel? Nu știu dacă am sesizat asta doar în ultima perioada sau pur și simplu toate se grăbesc ca nimeni nu mai are răbdare cu clienții.

Salutare

Nu fac asta de obicei , nu sunt obișnuit sa scriu pe Reddit si mai ales sa am situații de genul….Sunt B23 ani si am o problema mare ce mă macină si cred ca sunt intr o mini depresie ca sa zic așa… problema ar fii ca nu pot uita fosta fosta iubita Ca si context pentru prima problema ,am avut o relație de 3 ani , din care in clasa a 12 si primul an de facultate l am prins acasă ( pandemie ) , deci totul a mers bine … In momentul in care a trebuit sa plec , acest tot bine si frumos s a transformat intr un coșmar …. Nu credeam ca o relație la distanță poate fii așa complicată ( certuri , discuții , etc ), drept urmare ne am si despărțit după câteva luni. Acest lucru s a întâmplat deoarece eu nu concepeam sa nu fiu lângă persoana iubita , si am înșelat , recunosc si nu sunt mândru de asta . Atunci mi am asumat si am mers mai departe , si credeam ca o sa mi fie ușor sa trec peste . Am un job si mai special , unde am multe femei in jurul meu si credeam ca asta e ,, rețeta ,, , de asta credeam ca îmi e ușor . Cu tipa cu care mi am înșelat iubita de atunci m am pus intr o relație , ce nu a durat mai mult de 8 , 9 luni , deoarece si pe ea am înșelat-o căutând încă prima iubire… Acum începeam sa realizez ca de fapt eu o iubeam pe fata asta enorm … Si da , știu ca o sa spuneți ca daca iubești nu înșeli , dar credeți mă ca da , se poate . O facultate intr un oraș mare vine cu multe lucruri neprevăzute , te ia valul , nu știi ce e cu tine , durează pana te acomodezi , exista adrenalina si sunt multe lucruri . De atunci , de când am ieșit din ultima relație ,, pansament ,, , am tot ieșit , am cunoscut dar nu simt nimic , mă simt efectiv gol . Am avut câteva întâlniri vara din 2024 cu iubita mea de atunci si da , am fost foarte fericit , dar nici ea nu mai era la fel si nici eu , si cred ca ce ne legau erau doar amintirile , dar eu nu o pot uita , nu pot . Numai la ea mă gândesc mereu … știu ca nu voi mai găsi ca ea niciodată , si am rămas cu speranța ca știu ca daca am fost făcuți unii pentru alții ne vom întâlni cândva si ne vom relua frumoasa poveste de dragoste .

Daca ați pățit asta pana acum , cum ați rezolvat sau ce ați făcut? Am de gând sa merg la terapie curând . Mulțumesc ca citiți si accept orice sfat , critica ete .

Bucuresti. Joi in drum spre serviciu am lasat 2 colete la un Fan Box.

In jurul orei 14sunt sunat de pw un nr. Necunoscut iar la capătul firului era o doamnă care mă întreabă dacă mă cheamă xxx iar dupa ce confirm îmi spune că a găsit pe jos două colete cu AWB Fan Courier cu numele meu pe ele, coletele fiind pe jos.

În discuție am reușit să aflu că aceste colete se află lângă un Fan Box, și chiar acela la care eu lăsasem dimineață coletele, în două compartimente diferite.

Pentru că biroul meu este foarte aproape m-am repezit cu trotineta până la acel Fan Box, în două-trei minute am ajuns, doamna era acolo, mă aștepta iar coletele mele erau pe jos. Coletele mele care sigur fuseseră puse în două compartimente iar lângă ele erau și două plicuri autoadezive pentru AVB de tipul celor folosit de Fan Courier.

O mașină Fan era parcată în apropiere și avea numărul curierului în parbriz astfel încât am sunat și curierul a apărut în câteva minute spunând că a scos toate coletele din Box însă pe ale mele le uitase pe jos, dar ca oricum nu s ar fi întâmplat nimic pentru că există camere video și s ar fi văzut ce este cu acele colete.

Deși impulsul meu pe drumul către fanbox a fost să fac 1 milion de reclamații, eram foarte furios, mi s-a făcut milă de curier când mi-am dat seama că ar păți probabil ceva va fi pedepsit și nu l-am mai reclamat...

Da, stiu, acum ma vait aici, ar trebui să îl reclam...

Da da, încă un throwaway account. E mai mult făcut ca să pot să mă descarc pentru ca nu pot vorbi cu nimeni irl despre fete, eu fiind fată.

Acum o lună și ceva, mi-am făcut cont de bumble, pentru a 15 a oară, just for the plot, era sfârșitul anului, nu aveam planuri de sărbători și am zis să adaug puțină dramă.

Am avut câteva matches, eu fiind fata nu aveam mare speranță pentru ca mai încercasem înainte, fără succes, doar fete căutând fete pentru 3some sau sex fără obligații, iar eu nu îmi doresc asta.

Am făcut match cu o tipă, care la prima vedere părea o fată ok, am început să vb, si după câteva ore mi-a cerut insta, am continuat sa vb acolo, apoi după câteva zile, ne-am mutat pe whatsapp. La început a fost ciudat de plăcut, părea ca tot ce spunea era scos din mintea mea, si din cuvinte ne potriveam dubios de bine la aproape tot.

Eu nu aveam mari speranțe ca e asa cum zice, pentru ca am mai avut interacțiuni cu persoane înainte unde totul era perfect până într-un punct, și apoi totul se schimba.

Am continuat să vb zi și noapte, am vb si de sărbători și după, timp în care ea tot voia să-mi dea speranțe, ca abia așteaptă sa ne vedem când vine de la părinții ei, unde pleacă pentru sărbători, ca o sa facem asta și aia, ca o sa mergem acolo și acolo, eu ii mai trimiteam unele reels ca sa văd cum reacționează, ea reacționa extrem de bine, și ca da , își dorește să facem ce îi trimiteam eu, ca vrea să mă trateze cat de frumos poate.

Totul a mers prea bine cat a fost plecată la părinții ei, deși cred ca a mințit de la început cu multe chestii, pentru ca prima dată mi-a zis ca pleacă la ai ei, și vine pe 26, dar apoi noi tot vorbind, tot era răcită, tot avea gripă, tot dormea toată ziua, si îmi răspundea noaptea si nu mai venea, se făcuse 2 ianuarie, când a venit acasă la București.

Eu nu am experiență intimă cu fete, și știam ca dacă o să mă întrebe asta, o să dea înapoi, dar a venit întrebarea cea mare, și a reacționat cum nu mă așteptam; ca nu e problemă, ca avem timp să ne cunoșteam una pe alta, ca avem timp să descoperim ce ne place, ca o sa se poarte delicat cu mine, și mai multe lucruri care pe mine mă linișteau psihic, pentru ca speram ca am găsit o fată care să aibă răbdare cu mine și să pot să învăț cu ea cum stă treaba cu intimitatea cu o fată.

Intr o seară i-am trimis o poză cu întrebarea “ce m-ai întreba dacă ai ști ca răspunsul meu este da ?”, și ea, surprinzător ma întreabă dacă vreau să fiu iubita ei; pe moment, pentru ca mă obișnuisem într-un fel cu ea și deja vorbeam de câteva săptămâni, am zis să intru în jocul ei și i-am răspuns “da , dar mai bine pui întrebarea irl”, și ea mi-a dat impresia ca era ușor nesigură și a zis ca pe viitor o sa o faca, asta dacă îmi place de ea, ca e posibil sa nu o plac.

Ma rog, am continuat sa vorbim, totul foarte bine și foarte frumos, deja eram “babe” și “baby” una cu alta, doar good vibes între noi.

Eu mai fraiera de fel, pentru ca dupa cum vorbea, părea o fată serioasa, care chiar își dorește ceva stabil, și nu reușea să găsească o tipă pe placul ei, i-am crezut cuvintele, chiar credeam ca e sinceră când îmi spunea cum își dorește o relație să fie, și cum își dorește ea ca viitoare parteneră să fie, și era ciudat cum parcă mă descria pe mine.

Fast forward, acum 2 săptămâni, vorbeam, și mi-a trimis un reel cu întrebarea “ce părere ai avut despre mine, când ne-am cunoscut”, (pe bumble), ii spun, și apoi am făcut eu o glumă ca, “prima dată ai vrut insta, apoi nr de tel, ce urmează? inima? mâna?” și ea zice ca “alea la final”, o întreb la ce final de referă și mă lasă pe seen, era cam 9 seara. Mi s-a părut ciudat pentru ca nu făcuse așa înainte deloc.

Nu a mai zis nimic în seara aia, sâmbătă nimic, și ma mâncau degetele sa o întreb ce se întâmplă, dar mă abțin, și îi dau mesaj duminică dimineață.

Răspunde pe la 16, eu deja credeam ca îmi dăduse ghost, și îmi da mesaj ca a trebuit sa se duca cu pisica ei, si prietena ei la urgențe cu pisica, și a fost copleșită de situație și nu a stat pe telefon. I-am explicat ca dura 10 secunde sa dea un mesaj, ca sa știu de ea, și zice ca își cere scuze, ca nu știa ca o sa fie situația aia, și ma întreabă cum vreau să se revanșeze. Îi spun ca trebuia să ieșim în weekend, eu puteam joi sa ies, dar îmi spusese ca nu o lăsase pisica sa doarmă cu o noapte inainte și ca e foarte obosită (ziua când mi-a trimis poză cu pisica), și îmi zice să o lasăm pe weekend. Îi spun ca se poate revanșa, daca ieșim duminică, și tot ea supără pe mine și îmi spune ca ea nu a făcut niciun plan și nu era bătut nimic in cuie.

Nu sunt veterinar, dar mă pricep cat de cat la animale, și o întreb ce a pățit pisica, (pisica care înainte de Craciun, îmi spusese ca locuiește cu părinții ei, și acum hop a venit cu pisica acasă la București), și îmi zice ca pisica are leucemie. Îmi trimisese poză cu pisica cu câteva zile înainte și aia nu era pisica bolnavă, dacă într-adevăr era pisică ei.

Nu avea sens în mintea mea, cum până acum pisica a fost bine mersi la părinții ei, și acum a venit acasă cu ea și a fost la medic ca are leucemie.

Mă întreabă într-o seară ce fac, îi zic ce fac, și când o întreb și eu cf, îmi zice ca e la farmacie să-i ia injecție la pisică, să i-o facă intramuscular; tot nu era clar în mintea mea, ca intramuscular nu se face injecția de leucemie, dar am zis hai, ca nu cred ca minte.

Fast forward again, săptămâna trecuta, totul ok între noi, eu vedeam ca nu mai e ca înainte, și ceva în mine simțea ca nu mai e cum eram înainte să vină la București, dar ea tot era dulce cu mine,dar am zis ca poate mi se pare mie.

Joi seara vorbim, avea girls night la o prietenă acasă, și totul era ok, răspundea repede, ținea conversația, mi se părea ca îi pasă, ca între atâtea fete, ea tot îmi răspundea la 1-2 minute, și ceva ore mai târziu îi trimit o poză la care nu se da răspunsul dat de ea, și ea răspunde “aww” și ceva în mine iar nu îmi dădea în pace. I-am mai zis ceva, și apoi ea tot era de acord cu mine, parcă doar doar eu sa termin conversația, îi zic în glumă ca ma bucur ca e total de acord cu mine, și nu mai răspunde.

Îmi da seen la 6 dimineața fără sa răspundă, m-am dus la muncă, ma mânca sa ii zic ceva, dar am zis ca dacă vrea sa vb cu mine, sa dea mesaj. Pe la 10 și ceva ma enervez și ii șterg nr și îi dau unfollow pe instagram.

Vineri nu îmi dă mesaj, și îi dau seara pe instagram mesaj, întrebând-o dacă mă poate bloca, ca nu voiam să-i mai verific profilul tot timpul, și dacă mă bloca nu îi mai găseam contul, îmi răspunde, vorbim puțin despre asta, și apoi îmi zice ca nu-mi pasă de ea ca in loc să o întreb ce face și cum e, eu îi dau unfollow pe insta.

Și îmi zice ca a trebuit sa se ducă la ai ei, ca bunica ei a făcut AVC, și ca era în comă la spital, îmi cer scuze și ea, “ca mi-ai dat unfollow pe insta 😂?”, m-am mirat puțin ca a reacționat așa, ca mi-a dat impresia ca nu era chiar atât de afectată pe cât voia sa ma facă sa cred, dar în fine, ne împăcăm și ii dau mesaj pe whatsapp.

Vine sâmbătă, îi dau mesaj de dimineață, o întreb cum e și ea răspunde “rău, a murit bunica 🥺”, parcă ar fi murit un pisoi de pe stradă, mă mir puțin pentru ca mi s-a părut foarte repede, parcă ar fi vrut să termine minciuna cât mai repede.

Vine la București marți, ea tot într-o stare proasta, eu tot încercam să fiu fată bună și înțelegătoare, nu știam ce să-i zic mai întâi ca să-i arăt ca sunt alături de ea, ea tot comportându-se cu mine ca cu o amică, vorbim mai normal, si apoi ma intreaba in toata durerea ei, daca vreau sa ne vedem joi, ii zic ca da, și așa rămăsese.

Acum, eu joi trebuia sa ma duc sa o iau pe mama de la servici, vineri nu lucra, și îi zic ca ne putem vedea înainte de 19, de pe la 17 jum cand ajung acasa de la muncă și stăm pana la 19, și ea zice ca ne vedem după 19, ok, rămâne așa.

Miercuri nu vorbim mai toată ziua, și îmi da mesaj seara, ca dacă vreau sa ne vedem vineri, eu mă bucuram pentru ca stăteam mai mult timp, și când îi zic ca mama nu lucrează vineri, cred ca s-a speriat ca trebuia sa stăm mai mult, și inițial a zis ok.

Vine Joi, vorbim, și dintr-una în alta, zice ca ce zi frumoasă e afară, și ca vrea să mă scoată la o plimbare, zic ok, ne vedem când terminăm munca.

Ne vedem joi, și cum știam ca o să se întâmple, nu avem ce vorbi, pentru ca după o lună de vorbit prin mesaje și de pus toate întrebările posibile, normal ca nu aveam despre ce vb, o întreb ce face pisica și ea îmi zice ca și-a revenit de la tratment. Ma mir pentru ca leucemia știu ca nu trece in 2 săptămâni dar in fine. Ne plimbăm,ne ținem de mână, vorbim despre mașinile care treceau, despre persoanele pe care le vedeam, despre vreme, despre lucruri care nu interesa pe niciuna.

Apoi brusc i se face frig, nu era deloc frig afară, plus ca ea era destul de gros îmbrăcată, și tot dădea ca îi e frig, și zice ca să mergem spre metrou, și ca acum se face 19 și trebuie să mă duc să o iau pe mama de la sv, mă uit la ceas și era abia 18:52, zic ok, mergem spre metrou, ne luăm în brațe, și o întreb dacă ne vedem și vineri, si ea “uh păi vorbim”, mi-am dat seama ca e un “nu” spus frumos, și am zis bine, vorbim.

Vine vineri, îi dau bună dimineața și o întreb o părere la rece despre date, cum s-a simțit, și dacă vede ceva pe viitor sau nu, ca nu vreau să-mi pierd timpul, și ea îmi răspunde ca a răcit și ca s-a trezit cu o durere de cap și în gât, și ca regretă ca nu a venit cu mașina, ignorând complet ce am întrebat-o si zic “ok”, ma supăr și îi zic ca o las sa se odihnească, și mă lasă pe seen, după ce joi seara îmi zisese ca nu o mai face.

Tot eu îmi calc pe inima, o întreb pe la 19 ce face, pentru ca îmi făcuse observație înainte cu câteva zile, ca eu nu țin conversația și ca daca ea nu dă mesaj, eu nu dau, și mă lasă pe delivered,până azi la 11-12, îi zic ca vreau sa vb despre situația asta, deja ma saturasem sa fiu lăsată pe seen, și sa fie seacă.

Și ea cred ca abia aștepta sa deschid discuția, și răspunde “ce situație? nu suntem prietene?”, și din fata aia dulce, care voia sa ma iubească si sa mă trateze frumos și să mă facă să simt tot ce e mai frumos pe lume, începe și îmi zice ca ea nu poate fi într-o relație până nu ne cunoaștem,ca mai întâi trebuie să trecem prin niște situații, ca ea nu știe nimic despre mine, ca eu nu știu tot despre ea, ca am ieșit și nu avem despre ce vb, și a început să-mi zică cum ei îi place viața de noapte și ca ii place clubul, și îi place să petreacă, după ce am întrebat-o de mai multe ori ce hobbies are și ce îi place să facă în timpul liber, nu a zis niciodată ce mi-a zis azi, dar în fine, a ținut asta până la sfârșit ca să fie sigură ca mă cunoaște și știe ca eu nu ies în club.

Acum, dacă mă gândesc la ce am scris și la ce am vb cu ea, ori are deja relație, ori și-a găsit între timp pe cineva care e ca ea. A pus la story acum 2 zile, după ce am ieșit noi, pe la 11 și ceva, boomerang cu 2 happy meals în mașina cuiva, dar m-am gândit ca a ieșit cu o prietenă. Also, cine își face unghiile când e în doliu cu bunica ei.

După ce am blocat-o peste tot, intru pe Bumble ca să îi dau unmatch, și văd ca și-a șters contul, eu m-am gândit ca s-a supărat și de aia l-a șters, și apoi prima persoană pe care o văd, este ea cu cont nou 😂😂😂😂.

In orasul in care locuiesc (unul destul de mare) e plin de pacanele, mai multe decat magazine profi (care sunt foarte multe). Din moment ce sunt atat de multe, ma gandesc ca e o afacere care merge foarte bine, insa ma roade curiozitatea, de unde atatia bani de spart la pacanele? Conform statisticilor suntem foarte saraci, dar totusi bani de pacanele par sa fie.

Ce jocuri foarte similare cu stilul lui Hitman știți pe PC ? Preferabil să fie și mai noi. Mă pasionează Hitman, am terminat și ultimul joc, mai am contracts de făcut dar la un moment dat le voi epuiza și pe acelea.

Salut.

Tot caut si nu gasesc, pentru ca exista un miliard de denumiri, urmatorul lucru.

Vreau niste rulouri sau jaluzea rulou pe care sa o pun fie pe exteriorul geamului (de preferat, deoarece geamul se deschide in interior), sau pe interiorul geamului, astfel incat sa nu mai intre lumina in camera. Vreau ceva cat mai ieftin sau un raport calitate pret bun, dar vreau ceva sa aiba profile in toate partile (adica nu vreau asa https://www.leroymerlin.ro/produse/rolete/637/roleta-textila-de-zinoapte-inspire-juno-5551-x-140-cm-alb/187707).

As vrea ceva in stilul asta https://www.vidaxl.ro/e/vidaxl-jaluzele-opace-tip-rulou-104-negru/8718475962595.html sau https://www.casadecologistics.ro/cumpara/rulou-exterior-aluminiu-gri-antracit-cu-plasa-insecte-actionare-15926 , asta ultima e dubla ca are si plasa de insecte. Ceva de genul as vrea, am vazut odata pe net o reclama cu un rulou d-asta exterior manual, care cand il duceai in sus era plasa de insecte, si cand il dadeai in jos era jaluzea opaca, dar era la americani.

Aveti ceva idei?

Am nevoie de ajutor sa gasesc un desen animat la care ma uitam. Cred că era 2015-2016, și după câte îmi amintesc, rula pe minimax cred. Cred că erau mai multe filme, nu avea episoade scurte. Era vorba despre un batran și un câine(cred) care locuiau în Canada sau Alaska. Cred ca aveau o casă în pădure. Îmi amintesc că avea un garaj plin de scule. Era un episod/film care mi a rămas în minte, vânase un elan și îi pusese capul ca trofeu în bucătărie SAU pusese elanul în casa și îi bagase capul intr o gaura in peretele din bucătărie. Nu mai știu daca bătrânul avea sau nu nevasta.

Salutare! Nu mai rezist psihic la actualul meu loc de munca, vreau neaparat sa plec cat mai curand, am doar o problema. Am niste popriri pe venit, mi le retine angajatorul actualmente, insa am o retinere si o frica, ca asta m-ar impiedica sa imi gasesc un job nou, cu un sef/manager care sa nu ma accepte tocmai din aceasta cauza, sa ma considere o persoana neserioasa, etc.

S-a confruntat vreodata cineva cu asa ceva, sau cunoasteti cazuri? Cum pot sa trec peste aceasta teama? Imi doresc mult sa plec la un job mai bine platit, astfel mi-as putea incheia mai repede executarea silita.

Sunt in cautarea unei locatii frumoase pentru o vacanta la vara in Halkidiki. La o prima vedere imi face cu ochiu zona Vourvourou dar sunt deschisa si la alte locatii. As dori sa fie aproape de plaja. Daca aveti ceva recomandari v-as fi recunoscatoare

Am fost cu sotia mea 2 ani. Ne-am luat la 28 si la 30 am divortat. I-am vazut niste conversatii mai vechi cu o prietena in care ii zicea ca a acceptat sa se marite cu mine doar pentru ca mama ei ii zicea ca va fi rusinea familiei daca ramane nemaritata.

Eu am dus-o mai greu financiar. Am terminat psihologia si domeniul asta e foarte dificil cand vine vorba de oportunitati. Investeam in formare,a apoi supervizare si abia anul trecut am reusit cu practica privata, dar am avut tot anul 7 clienti (5 din ei au venit de 3 ori). Ea in schimb o ducea mai bine ca stie 3 limbi straine si a fost lejer sa isi gaseasca la corporatie. Asa ca in mare parte venitul familiei venea strict de la ea. Mie imi dadeau ai mei pe ascuns. Dar cred ca ea stia.

In fine, parea aproape usurata ca am gasit acele conversatii. A zis ca vrea sa divortam si si-a cerut iertare de la mine ca nu a fost sincera, dar mama ei o hartuia efectiv sa se marite si sa faca copil. Nu avem copil

A trecut un an de atunci si acum, dupa un an, am aflat ca si-a gasit pe cineva, ceva avocat care castiga foarte bine si are cu 10 ani mai mult ca ea. Un var de-al meu il cunoaste, dar a zis ca nu a vrut sa imi spuna ca era subiect sensibil si oricum nu conteaza pentru mine. Si a mai zis ca tipul asta colabora cu una dintre firmele la care ea lucrase un an de zile. Asa ca nu imi ramane decat sa deduc ca atunci s-au cunoscut, cand era cu mine

Nu stiu ce mai exact caut aici, poate dar un off my chest. Mi se pare incredibil cum ea intr-un an s-a si adunat, a gasit pe cineva si e si logodita, iar eu tot acolo sunt financiar, tot ma ajuta parintii si imi e tot mai greu sa ma adun.. Stiu in teorie ce sa fac. Doar ca nu pot s-o fac. Nu voi mai avea niciodata incredere intr-o femeie.

E antrenat

Sunt în tren cu căștile și ascult muzicutza, si ma întrebam in sinele meu, oare ce piesă preferată au oamenii de în jurul meu. Eu una nu pot zice ca am PIESA aleasă ca să fie preferata mea, ascult multe categorii muzicale deci în fiecare zi mă îndrăgostesc de o piesă noua. Voi, ce piesă vă place tare rău de tot? Puteți lăsa jos un comm, așa mai descoperim cu toții piese noi, și pe lângă asta trece călătoria asta și mai repede.

Salutare! Mă macină o curiozitate, aș vrea sa merg la o femeie care da în tarot/cafea/orice astfel de lucruri să vad ce mi ar spune, sa vad daca ceea ce spune acea femeie cam bate cu viața mea. Nu cred in astfel de chestii, dar aș vrea totuși sa vad cu ochii mei. Problema e ca nu știu unde as putea să găsesc pe cineva care se ocupa cu asta, sunt anunțuri pe internet, dar nu prea am încredere. Deci, cum aș putea să găsesc?

Salutare! Imi doresc sa ma angajez la P&G. Nu prea stiu nimic despre lumea asta corporate. Asa ca va intreb pe voi, ce parere aveti despre ei? Ce experiente aveti? Ce ati auzit? Este un loc bun in care sa lucrezi?

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri 😊

Bună tuturor!

Eu (22M) am/am avut probleme cu părinții mei întotdeauna, cred ca mai bine de 10 ani. La început, fiind doar un copil, nu eram conștient de gravitatea situației, așa că pur și simplu am ignorat-o. Singurul lucru la care mă gândeam era că, atunci când voi crește, voi merge la facultate și voi scăpa de casa mea "toxică". An după an, interacțiunile mele cu părinții s-au rărit din ce în ce mai mult și am început să mă joc pe calculator aproape toată ziua—bineînțeles, după ce îmi terminam temele pentru liceu (eram genul acela de persoană care nu învăța niciodată, dar lua mereu note bune).

Totul a început cu lucruri mici, cum ar fi faptul că nu mi se permitea niciodată să fac ceea ce îmi doream—fie că era vorba de participarea la competiții de robotică în liceu, cumpărarea lucrurilor necesare din banii câștigați prin muncă (cu toate că îmi erau necesare, dacă ei considerau că nu sunt, nu le puteam cumpăra), ieșitul în oraș sau orice altceva. Aproape mereu a trebuit să mă descurc singur, ceea ce nu era neapărat greu, dar era deprimant, deoarece nu aveam pe nimeni care să mă sprijine.

La începutul facultății, obișnuiam să merg acasă o dată la două săptămâni, apoi o dată la trei sau patru săptămâni timp de vreo trei luni, iar în final, doar o dată pe lună. De fiecare dată când mergeam acasă, părinții mei se certau. Nu puteam niciodată să mâncăm împreună sau să facem ceva ca o familie. În cele două ore petrecute cu tatăl meu în cele două zile cât stăteam acasă, aproape mereu mă înjura și nu avea niciodată nimic bun de spus despre mine. Mama se prefăcea că totul era bine și îmi spunea să-l ignor—și, cumva, așa am făcut.

Problema e că acest comportament nu era ceva nou. Înainte să plec de acasă, aceleași lucruri se întâmplau aproape zilnic. În tot acest timp, nu puteam face mare lucru, pentru că aveau încă un mod de a mă controla—banii. Nu puteam trăi din ceea ce câștigam și eram încă dependent financiar de ei. Cum facultatea era gratuită, primeam cam 1500 de lei pe lună pentru a mă întreține (locuiam la cămin).

Prima ceartă mare, care m-a făcut să plec și să nu mă mai întorc timp de două luni, s-a întâmplat în ianuarie 2023. După aceea, m-am întors la căminul universității pentru a continua să trăiesc în liniște. Apoi, am început să-mi fac planuri: urma să devin mecanic de locomotivă (meseria pe care mi-am dorit-o dintotdeauna), să îmi câștig propriii bani și să nu mai vorbesc niciodată cu părinții mei. Am început să lucrez pentru acest obiectiv, dar… am întâlnit pe cineva care m-a făcut să mă simt special și m-a motivat să vreau mai mult de la propria persoană.

Problema cu a fi mecanic de locomotivă în România este că știi când pleci la muncă, dar nu știi niciodată când te întorci—după 12 ore? Poate. După 50 de ore? Cine știe? Acest gând m-a făcut să-mi reconsider cariera. Până în aprilie 2023, am reușit să obțin un job part-time foarte bun într-o companie importantă din domeniul feroviar, care mă plătea mai mult decât suficient pentru a trăi independent, fără niciun ajutor financiar din partea părinților.

Pe măsură ce timpul a trecut, logodnica mea a început să observe lucruri ciudate. La început, am făcut greșeala de a nu le acorda atenție, așa că nu am ascultat-o. Trăsăturile narcisiste ale mamei mele au devenit din ce în ce mai evidente, mai ales pe măsură ce refuzam să facem ceea ce voia ea. Văzând cât de apropiată era logodnica mea de parinții ei, mi-am dorit și eu același lucru—altă greșeală. În acel moment, nu mă gândeam la trecutul meu cu părinții—certurile, comportamentul lor controlant, tot ce se întâmplase.

Zi după zi, săptămână după săptămână, mama a continuat să încerce să ne controleze. Când asta nu a funcționat, a început să devină din ce în ce mai agresivă și să facă lucruri iraționale. De la a râde în fața logodnicei mele pentru că trenul avea întârziere (???), până la a ne înjura pentru că trebuia să mergem înapoi acasă la logodnica mea când o persoană foarte apropiată din familia ei a decedat—a început să depășească niște limite care nu ar fi trebuit niciodată depășite.

În acel moment, tocmai îmi începusem noul job și primisem doar un salariu, dar era clar că lucrurile trebuiau să se schimbe. Singura lor metodă de a avea control asupra mea erau banii, așa că am început să îi ignor, iar, cum era de așteptat, au încetat să îmi mai trimită bani. Apoi, am început să vorbesc din ce în ce mai puțin cu ei—ajungând, la un moment dat, să vorbesc cu ei doar o dată la câteva zile.

Apoi a venit Crăciunul, și am început să vorbim din nou—prima greșeală. Au venit să ne viziteze (la acel moment, locuiam cu logodnica mea într-o garsonieră închiriată de peste opt luni). Și… da! Au ajuns la ora 21:00. Nu înțelegeam de ce nu puteau veni a doua zi, mai devreme—pur și simplu voiau să fie acolo în Ajunul Crăciunului. Tatăl meu era beat și înjura. A început să verifice fiecare sertar din casă. Apoi am mâncat. Au stat cam o oră și jumătate și au plecat.

Patru zile mai târziu, mama mea a început, ca de obicei, să insiste să ne trimită un pachet cu mâncare pentru Revelion. După câteva zile de insistențe, în Ajunul Anului Nou, nu am mai suportat prostiile și am rugat-o pe logodnica mea să vorbească ea cu mama—a patra greșeală.

Din acel moment, am încetat complet să vorbesc cu ei. A trecut o lună până când am vorbit din nou cu mama, și asta doar pentru că m-a forțat, spunând lucruri precum „Mă o**r dacă nu vorbești cu noi.”

Acum, după multe încercări de manipulare și de reapropiere din partea ei, vreau doar să merg mai departe și să-mi trăiesc viața fără părinții mei.

Ce ar trebui să fac?
Ar trebui să obțin un ordin de restricție ca să o țin/îi țin departe?
Ar trebui să o dau/îî dau în judecată pentru daune emoționale?

Vreau nu mai am de a face cu ei, dar ea refuză să accepte asta. Este definiția clasică a unui narcisist și nu mai știu ce să fac.

Îmi cer scuze pentru postarea așa de lungă, am încercat să explic câteva lucruri mai importante și câteva dintre certurile avute, pentru că au fost foarte multe și pentru lucruri, din punctul meu de vedere, destul de grave.

Salutare. As vrea sa va cer parerea deoarece nu stiu ce sa fac. Imi cer scuze pentru textul lung.

De ceva timp nu ma mai regasesc la locul de munca. Am 23 de ani, este primul job, sunt aici de un an. Lucrez in vanzari, pe zona de online mai exact. Unde? La genul ala de firma cu 5 angajati, treaba la patronas.

La inceput, totul a fost ok. Ma ocupam de tot ce insemna Ecommerce, imaginea produsului, descrieri, titluri etc. ca mai apoi sa trec la contabilitate primara, preturi, achizitii de la furnizori...s.a.m.d.

Am tras foarte tare si m-am dedicat cu totul. Intotdeauna am vrut sa cresc vanzarile, sa vin cu idei noi, sa fac tot ce imi sta in putinta si am crezut ca din moment ce dai randament si faci toate chestiile astea, treburile vor deveni mai usoare. Insa NU a fost deloc asa.

Au crescut vanzarile cu 30-35% (media de cand m-am angajat pana in luna curenta), angajatii au ramas aceeasi la numar, task-urile s-au inmultit, iar eu am impresia ca seful meu ma vede ca pe un robot, ca pe o resursa. Am inceput sa stau si pe depozit, am inceput sa fac si retururi, am inceput sa pun si +50 de produse pe zi, am inceput sa le fac si altora treaba. Toate astea pe un salariu de 3700 lei + bonuri, (o parte din ei sunt "la negru").

In sezonul de iarna am stat o luna intreaga, de la 8 dimineata la 8-9 seara in frig in depozit, sa dam comenzile sa plece, faceam 1000+ de comenzi pe zi. S-au dat prime la sfarsit, nu zic nu, dar nu stiu daca este justificata suma si tot outcome-ul de dupa sarbatori. M-am simtit epuizat psihic si fizic.

Am tot primit promisiuni false. Ca o sa iti angajam un ajutor, ca o sa fie mai ok. A durat cateva zile ok-ul asta, pana mi s-a zis iar "de ce nu iti ajuti colegii in depozit?" sau "poti sa mai iesi si tu sa ii ajuti...". Si asa am facut.

Nu sunt genul de om pe care sa-l doara in cot cand sunt task-uri in desfasurare. Nu de imagine, nu de ce cred ceilalti, pur si simplu mintea mea nu poate concepe asta. Ceilalti colegi nu mai vor sa faca nimic, ieri se plimba unul dintre ei pe depozit si radea. Cand l-am intrebat de ce rade, a zis "Eu nu mai stiu cum sa frec pl pe aici, sa ma ascund, de ce sa nu fiu fericit?" cand eu ii facusem toata treaba de dinainte. Avem acelasi salariu btw.

Apoi, totul cade iar pe mine. Daca nu sunt trimise toate comenzile, "de ce nu sunt trimise, de ce au ramas aici?" ei stiind ca nu e treaba mea sa stau pe depozit.

Am ajuns sa plec de acasa spre munca cu scarba, sa vin acasa cu scarba, sa imi pierd toata energia si empatia fata de oameni, prieteni, parinti pentru ca ma simt intr-un burnout; neapreciat, batjocorit.

As vrea sa imi dau demisia, dar in acelasi timp imi caut si de munca, stiu ca piata e destul de moarta si as vrea sa ma si reprofilez putin pe data analytics, asa ca imi trebuie timp. Totodata, nu am chirie, nu am utilitati, stau cu ai mei. Nu stiu ce sa fac, sa mai astept sau sa plec acum.

Ati trecut printr-o situatie similara? Ati mai sta sau ati pleca fara un alt job asigurat?

...or else!

Eu sunt o fata foarte sensibilă iar acesta este printre primele mele joburi. Fast-food, salariu mic, program nasol, înțelegeți.

Sunt în perioada de proba și m-am dus sa-mi dau demisia. Prima dată se face ca nu știe ca încă nu a trecut perioada de probă și ca ar trebui sa stau în preaviz. Nu o sa stau, evident, pentru ca sunt în perioada de proba.

A doua dată ma întreabă de ce plec, eu le zic ca stau prost cu transportul și ca vreau sa lucrez mai aproape de casă. Sta jumătate de ora sa-mi facă trasee inexistente și program de lucru sa ma ajute.

Le-am zis—totuși, vreau sa-mi dau demisia.

"Nu este ok ce faci"

Huh?? M-au făcut sa plâng. Doamne ferește să-mi exercit drepturile. Am lucrat aici cinstit aproape 2 luni și nu am zis nici psst.

Știu sigur că se ia un bonus, ceva, dacă își păstrează angajații. Mi-au distrus ziua și îmi pare bine ca plec.

Edit: să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor cei care ați comentat. M-a ajutat mult de tot. Am trimis o notificare de încetare a contractului la trei tanti și mi-au răspuns cu —ok, sa vii luni sa predai cheia și hainele.

Bună seara! În blocul meu există o situație destul de veche cu vecini care declară foarte puțină apă consumată lunar, culmea aceeași cantitate indiferent de anotimp, familie de 4 membri care declară 1 metru cub de exemplu. Ori fură cu magneți, ori declară inexact intenționat. Sunt pierderi pe scară de sute de metri cubi pe care acum o să le plătească toți vecinii. Și vorbim de un bloc mic de 3 etaje.

Ce s-ar putea face în acest sens? Apometrele sunt în casă și se refuză pătrunderea de către șeful asociației în locuința. Având în vedere câte pierderi sunt, cred ca nu este un singur apartament în situația asta. Administratorul este depășit de situație.